Se zice că, sau mai bine zis se cade ca, primul post de pe orice blog sa fie unul de pomină. Să spargă gheața și să atragă cititorii. Ei bine, niciodata nu am avut un talent prea bun la scris. Asta din cauză că nu este domeniul în care îmi manifest cel mai bine tendințele creative și mai mult de atît, îmi place să scriu scurt și la subiect. Așa ca nu știu daca o să pot concepe ceva suficient de bun care să fie demn de citit și savurat sau daca va fi un post foarte sec. Însă la urma urmei, la cîte bloguri, bloage, blogulețe sau alte destainuri personale in variantă electronică ce poartă denumiri care includ mai mult sau mai puține diminutive apar pe zi ce trece, există o șansă bună ca acest post sa nici nu vada alti ochi decît pe ai mei.
Totuși la un nivel subliminal refuz sa cred ca pînă la urmă ochii mei vor fi singurii care vor citi acest post . Sper ca cineva, cîndva, sa dea un search pe Google și că va exista o 1% șansă să da peste postul ăsta și să aibă răbdarea să îl citească pînă la capăt… chiar dacă la final ar realiza că e cam irelevant pentru viața sa 🙂 . Așadar aleg să-mi închei primul post pe această notă de optimism.
Cît despre următoarele post-uri… bune, rele, in final tot acolo o se vor pierde, in giganticul ocean numit internet. Sper doar ca le va pescui cineva candva…
‘V
The view of a Vooskozaur can be quite frightening at times... 