Pentru că…

Nu Pitong… Ci pentru că fraierul tot fraier rămîne şi a ”x”-a oară ;).

‘V

Experience unlocked (+1000).

Recent am intrat într-o chestie foarte misto, cu niște oameni faini din diverse organizații studentești (AIESEC, Best) care deși și-au terminat carierele de voluntari full time, înca simt că mai pot schimba CEVA. Ce este acel CEVA? E… that thing, știi tu, THAT thing… care te provoacă de fiecare dată cînd dai peste ea și nu iți convine, sau care te încîntă, te face să îți deschizi ochii și să realizezi lucruri noi. Despre ce e vorba? Ce e THAT thing?… Mentalitatea.

Da, știu poate ca sună puțin aiurea și poate că deja te-ai săturat să tot auzi cuvantul ăsta în ziua de azi… cu sensul sau corect sau nu. Și poate nu te interesează acest post atunci. Ghinion :-). Dar daca te interesează, înseamnă că poate, poate avem ceva în comun. Poate ca acel lucru în comun e legat de mentalitate. Poate că și tu vrei să schimbi mentalități, sau poate pur și simplu vrei sa devii mai constient(ă) de felul în care funcționează.

Eu unul vreau sa schimb mentalități. De ce? Pentru că după experiențele și trăirile pe care le-am avut mi-am dat seama că ceva nu e în regula. Ceva nu pușcă. Ca popor suntem prea închiși la minte – nu as zice limitați pentru că potențial și inteligentă avem gîrla (dar asta e alt subiect și alt post). Cînd zic închisi la minte nu mă refer neaparat la faptul că respingem tot ce e nou și ne e greu să ne schimbăm (deși se aplică de multe ori și treaba asta :P), ci la faptul că dacă ni se spune să facem ceva, o sa facem lucrul respectiv sau o sa mergem în direcția respectivă orbește. Să recunoaștem: și eu am facut-o, și tu ai facut-o. Fără să ne punem cîteva întrebari esențiale. Intrebari de genul: oare e chiar cel mai potrivit lucru pentru mine? Oare chiar o să primesc la final de drum ceea ce mi s-a promis? Și my personal favorites, O SĂ ÎMI PLACĂ CE O SĂ FAC? O SĂ FIU FERICIT?

Desigur, greu de definit fericirea, dar ma gîndesc că dacă ne chinuim un pic să cugetam, putem zice că a fi fericit înseamnă a face ce îți place (atîta timp cat nu calci peste alții) și a trăi viața pe care TU o vrei.

Ei bine, ca să revin la chestia în care m-am băgat. Se numeste SPV (figure it out :P………….bine, hai de la mine, in cor cu toții: Școala Pentru Viață) și practic se ocupp cu… schimbarea mentalităților :). În ce sens? Păi practic oamenii ăștia faini cu care lucrez au început deja de un an să ofere elevilor de liceu o alternativă în procesul de învatare prin intermediul unor traininguri care să îi ajute să își dea seama “Incotro” să se îndrepte pe viitor.

Mă bucur tare mult că am intrat și eu în program ca și trainer în primul rînd pentru faptul că îi pot ajuta să își schimbe mentalitatea și  îi pot încuraja să aleagă ce vor și ce le place lor sa facă. Însă mă bucur și mai mult pentru faptul că și eu am avut o GRĂMADĂ de lucruri de învățat la rîndul meu de la experiența de facilitare pe care am avut-0. Hai să le luăm pe rînd:

1. Nu subestima niciodata un licean! :)) Nu ca ar mușca sau ceva, dar sunt oameni super faini și inteligenți (culmea, uneori cred că mai inteligenți ca noi studenții :))) ), care absorb orice informație pe care le-o dai și apoi îți mai cer o porție. De ce se întamplă asta? Pentru că nimeni nu le-o oferă.

2. E bine să “connect the dots”. Aveam o sesiune legată de decizii… bineînțeles mai întîi am vorbit despre decizile mari care ar trebui planificate cu cap înainte de a fi luate. Însă nu asta m-a pus pe gînduri, ci acele decizii mici, cele care le luam de multe ori spontan și care SE ACUMULEAZĂ (pe bune că se întîmplă asta) în timp şi care pot să ducă la  succes sau la colaps. Cum ziceam… m-a pus pe ganduri. Şi speech-ul lui Steve Jobs (da, acel faimos speech pe care toată lumea îl ştie) – în special partea cu connecting the dots – m-a pus la rîndul său pe gînduri… Însă nu am apucat să cuget eu prea mult la asta că am şi simţit-o cîteva ore mai tîrziu pe propria piele. Dar asta e altă poveste în care nu o să intru. Promit :).

3. Timpul trece, nu ai ce-i face, decît să acţionezi acum în prezent. Dacă vrei o schimbare pentru viitor, ia o decizie acum. Însă ia o decizie proprie, una la care să ştii că îţi poţi asuma orice consecinţă apărută, nu una impusă de cineva care dacă iese prost tot vina ta va fi apoi.

Atît. Momentan.Termin subit pentru că nu mai știu daca vroiam să mai zic ceva sau dacă am impresia că e suficient cît am zis.

Asta este. Asta vroiam sa zic. De aici încolo depinde de fiecare dacă o să “connect the dots” sau nu. Sper doar că o sa poti să poți să îți dai seama cum…

P.s. dacă eşti mai grammar nazi de felul tău şi te întrebi de ce apare ”î” în interiorul cuvîntului, ei bine e pentru că nu ştiu unde pe tastatură se afla ”î din a” :P.

P.p.s. Dacă ţi se pare cam incoerent post-ul înţelege-mă că a fost terminat la 03:43 AM :).

‘V

WoW – sau de ce nu mi-am pierdut viaţa în faţa calculatorului

De multă vreme am vrut sa abordez cumva subiectul WoW-ului, iar acum, ca niciodată, parca mi-a venit cheful. Ce scriu aici reprezintă doar o încercare, sau mai bine zis un exerciţiu, de a-mi clarifica în primul rînd mie nişte lucruri. Nu judec pe nimeni în funcţie de gusturi, pentru că ăstea la urma urmei nu se discută. La fel, nu am nimic personal cu jocul, mi se pare destul de şlefuit pentru un MMORPG (http://en.wikipedia.org/wiki/Massively_multiplayer_online_role-playing_game – pentru cine nu stie despre ce e vorba) şi mai mult de atat, mi se pare o afacere de succes – dacă e să mă gîndesc că e jucat de milioane de indivizi care plătesc lunar atît în bani cît şi în timp, transpiraţie, sînge şi alte fluide de care nu pomenesc.

Şi chiar de aici vreau sa pornesc. De la treaba asta cu plata lunară. Să o luam mai întai din unghiul gamerilor: Personal mi se pare aiurea să arunci bani lună de lună, an după an, pe niste chestii care defapt în realitatea cotidiană şi a oamenilor normali nici nu există… conţinut digital care nu îţi aduce nici un fel de beneficiu, şi asta mai ales la nivel social. Nu e prima oară cînd mă întreb cu iese omu’ mai castigat dupa o instanţă… cu un item pe care l-a şterpelit înainte ca ceilalţi playeri să pună mîna pe el? Cu nervi? (că doar trebe să îti faci şi dinăştia dacă o muşti pe parcursul jocului) Cu experienţă de viaţă? (Asta cu siguranţă… să mergi apoi la o tipă şi să intri pe combination mode spunîndu-i ”Hey gagico, sunt paladin de level 80 în Ironforge… ce zici? te fac cu un ale? *wink, wink*”). Habar nu am care e răspunsul.

Desigur, dacă ar fi să o luam din unghiul dezvoltatorilor, lucrurile devin mult mai clare: o afacere de succes care atrage lunar  cîteva mii se jucători (a se citi clienţi), cu toţii rotiţe în maşinăria pentru profit numita WoW.

E de înţeles nevoia oricărui om pentru distracţie şi deconectare de la social, însă din perspectiva mea WoW ăsta parcă e mai mult un parazit decît un mod plăcut de relaxare: nervi, nopţi nedormite şi bani aruncaţi aiurea pe un mediu virtual unde ”prietenii” nu sunt caracterizaţi de trăsăturile fizice şi morale care definesc un om, ci de cîţiva pixeli şi 4 ferestre de chat plicticoase. Dacă chiar vrei să joci un MMO trebuie să ştii că există şi altele pe net care nu te costă nimic, sunt destul de bine lucrate şi de fun, şi mai ales care nu te fac să intri în sevraj dacă nu le joci sau să regreti banii sparţi pe ele (Povestea cu ”nu ai să mă împrumuţi cu ceva pînă la final de lună? A trebuit să îmi platesc contul de WoW şi nu mai am ca să imi iau şi de mîncare…).

Bine că MMO-urile nu sunt de mine. Prefer să fac ceva mai practic decît să colectez pînze de paianjen pe scaun şi să investesc într-o scolioză frumuşică. Sau să fiu gasit dupa vreo 2 săptămîni pe podea fără suflare pentru că am uitat să mănînc, să mă hidratez şi să dorm. Prefer să ies la o întalnire cu prieteni adevăraţi, să vad lume adevărată şi să ating obiecte adevărate. Măcar ştiu că nu o să păţesc şi eu aşa daca îmi taie careva contu’ vreodată din diverse motive :-):

‘V